O poveste simplă

De o saptămână sau mai bine îmi urmez drumul firesc în fiecare dimineaţă către munca mea nouă … de voluntar:). Şi în fiecare dimineaţă văd acelaşi om în drumul meu … mai bine zis cerşetor… ăsta este termenul corect. Ce este deosebit la cerşetorul ăsta este că aşa de ponosit şi vai de mama lui nu stă cu mâna întinsă la trecători. Defapt nici nu ar putea … pentru că el cântă la un fluier … iar jos la picioarele lui stă o cutie ponosită ca el . Ce îmi place la omul ăsta este că e primul om pe care îl văd în oraşul meu care face altceva decât să stea cu mâna întinsă. Dacă la început cânta destul de prost observ că este şi perseverent … şi azi spre exemplu centrul vechi a Brăilei avea un aer de cetate medievală. Trebuie să recunosc un lucru – instinctual am avut intenţia să-i arunc nişte bani prima dată când l-am văzut dar mi-a fost ruşine … o grămadă de oameni treceau pe lânga el nepăsători de muzica omului şi am trecut şi eu luând exemplu celor mulţi. Azi însâ am spart gheaţa … i-am aruncat câteva fise în cutia lui şi cerşetorul nostru s-a oprit, mi-a urat o zi bună şi fiecare din noi şi-a continuat viaţa un pic mai vesel. Dar pentru că trăim în România azi a apărut la 100 de metri un al cerşetor … de data asta unul clasic ce stă cu mâna întisă. Două femei îi dau noului cerşetori nişte bani iar când trec pe lângă cel cu fluierul una dintre ele zice: “… Ce s-a mai umplut oraşul ăsta de cerşetori”.
Morala o trageţi voi …