Alexandru Petraş

După cum spuneam în postul trecut voi încerca să găsesc explicaţii şi eventual unele soluţii.

În mod normal principalii vinovaţi pentru rafturile prin care bate vântul sunt lucrătorii comerciali. În ei dăm cel mai mult, de aceştia ne luăm când nu ne convine ceva … şi totuşi ei nu sunt decât nişte simpli muncitori.
Nu contează dăi că ţine. Majoritatea dintre noi ne comportăm la cumpărături fix ca nişte copii răsfăţaţi şi proşti educaţi. Strâmbăm din nas, vorbim tare, punem întrebări stupide, aruncăm cu produsele pe jos, ocupăm tot culoarul de trecere, ne luăm de angajaţii pe care îi prindem că muncesc pentru simplu motiv că nu găsim raionul cu rahat etc etc.
Trecând peste asta ce nu prea se ştie este că peste 90% din vină o au manageri (de la adjunct manager de raion până la managerul de magazin). Aceştia sunt oamenii cu care dumneavoastră publicul larg nu prea aveţi plăcerea să vă întâlniţi … pentru simplu motiv că sunt animale rare. Ce nu am înţeles eu este de ce majoritatea covârşitoare sunt manageri de paie. Ai înţeles bine “manageri de paie” asemeni sperietorilor de ciori din paie care stau în câmp deschis pentru a speria … angajaţii în cazul nostru. Pentru că de cele mai multe ori prestanţa lor doar la asta se rezumă.

Eu am încercat să-mi conving managerul, pe vremea când lucram în interiorul unui hypermarket, că eu sunt prietenul lui cel mai bun, că este obligat să aibă încredere în mine, că am conştiinţa muncii şi că nu trebuie să stai cu puşca după mine pentru a-mi face treaba. Sunt deacord că noi ca şi naţie cam avem în sânge driblatul muncii …dar frate ori cât de manager eşti nu mă pune pe mine în oală cu toţi. Eu aveam o vorbă “Făţi treaba foarte bine şi eşti imbatabil!”. Managerii din păcate dau o prea puţină importanţă omului de jos (lucrătorului comercial), pentru majoritatea dintre ei fiind doar o simplă cârpă de şters pe jos.
Nu vom schimba această manieră de conducere câtă vreme vor fi numiţi în continuare manageri de paie care nu au pus în viaţa lor mâna pe o cartea de management sau nici măcar le televizor nu s-au uitat la o emisiune de business.

Să trecem la soluţii:

• inversarea valorilor: investeşte mai mult în lucrătorii comerciali (ei aduc bunăstarea)
• ar fi o strategie benefică de a se angaja un merchendaiser (de către mai mulţi producători) pe câte un raion; din simplu motiv că hypermarketurile au o strategie din a reduce personalul şi astfel ar trebuii găsită o soluţie de a fi prezenţi la raft.
• o soluţie de la Mădălin este lăsarea de spaţii “accidental” goale. Din păcate tactica asta de a vinde nu o prea poţi folosi din simplu motiv că managerii nu o acceptă. Eşti plătit să astupi golurile nu să le produci .