Alexandru Petraş

Am citit la Manafu cum Cotidianul este prezent pe twitter. Sunt un cititor fidel al ediţiilor online aşa că firesc am ales “follow” Cotidianul! Mareeeee greşeală am făcut. Când am ajuns acasă de la serviciu am deschis firesc printre primele şi twitter-ul meu. Stupoare mare! pentru că pagina mea era plină cu update-uri de la cotidianul … multe frăţioare … multe nevoie mare. Şi update-urile nu erau altceva decât link-uri seci către articolele din ziarul lor. Întrebarea mea firească este: nu mai bine citesc ziarul? De ce vor cei de le Cotidianul să-mi strice lectura unui ziar cu un twitter-de-ziar? Apoi am aflat (tot de la manafu) şi de Realitatea Tv că este pe twitter. De data asta nu mai dau follow pentru că m-am fript odată.

via: Ştefan Stroe
ps: îţi mai aduci aminte de spotul ăsta?

“Producatorul de articole sportive si-a cistigat paternitatea asupra dungilor la Curtea Europeana de Justitie.
Dupa aproape 10 ani de procese, purtate prin mai multe tari, cea mai inalta instanta de judecata din Europa a decis: guvernele pot hotari, in functie de tara, daca firmele de haine, producatori sau retaileri, au dreptul sa foloseasca dungile de orice fel in logourile lor. Acestea nu trebuie sa dauneze in nici un fel marcii Adidas, asociata de 40 de ani cu trei linii verticale. Mai importanta decit gradul de asemanare a logourilor este insa perceptia consumatorilor asupra lor, au adaugat cei de la Curtea Europeana de Justitie.” susa: cotidianul.ro

Ok! toată povestea asta este pentru mine stupidă din două motive.
Primul motiv ar fi dungile. Este aiurea să dai dreptul doar unui brand asupra unui simbol care este la fel simplu şi de bază din punct de vedere creativ ca şi mărul (vezi cazul Appel).
Iar al doilea motiv  de stupiditate este: cum au înţeles cei de la comisia europeană să rezolve problema. Cum adică să hotărască guvernele? Adică să voteze parlamentarii noştri dacă am voie să folosesc 3 dungi în logo-ul meu? Măi da deştepţi mai trebuie să fie.

Hai fraţilor că au aflat şi cei de la Cotidianul de “mersul taxelor în hypermarket”.

• 10.000 de euro şpaga oficială de intrare
• câteva mi de euro taxa de raft
• 7% din cifra de afaceri taxă de marketing
• 2% din cifra de afaceri taxă de servicii etc

Şi oficialii de la Consiliul Concurenţei spun că nu văd nimic în neregulă mai ales că hypermarketurile nu ocupă decât 35% din piaţa de consum. Poate 35% din piaţa totală … că din cea urbană (care contează mai mult) eu cred că deja au ajuns la 50%. Dar nu este nici o problemă domnilor puteţi să dormiţi în continuare că vă trezesc eu când ajunge la 80 % … bine?

Cei mai privilegiaţi şi uneori cei mai “atent controlaţi” cu privire la pauzele de la serviciu sunt fumătorii. Se ştie că de regulă un fumător ia mai multe pauze decât un nefumător. Şi din start productivitatea unui fumător este considerată mai mică. Unele instituţii nu au reglementate un număr de pauze de ţigară şi atunci să vezi veselie. Grupuri, bisericuţe un adevărat social network offline se formează. Interesant este fenomenul în cadrul companiilor care încercă să controleze acest viciu cu orice chip. Le este limitat numărul de ţigări la 2 pe zi, le este închisă sala de fumat, sunt urmăriţi pe camere şi penalizaţi exemplar dacă nu au “bilet de voie”.
Personal nu sunt deacord cu fumatul la liber pentru că nu este bine pentru nimeni. Cel mai bine este ca fumatul să fie reglementat şi restricţionat şi apoi să se aplice regula celor “20 de lucruri mărunte” a lui George Butunoiu.
Regula asta zice: “Daca acesti manageri s-ar pune sa le rezolve “gospodareste”, fara mari eforturi si costuri, sa zicem cate 20 de “mici probleme” pe zi, probabil ca ar vedea niste schimbari spectaculoase dupa doar cateva saptamani.” (citeşte tot articolul aici)
Deci managerii ar trebui să se folosească de acest viciu al angajaţilor şi să-l transforme într-un punct de negociere şi creştere a productivităţi. Să zicem că eşti manager într-un hypermarket. Te duci la angajatul fumător şi îi dai 6 puncte de realizat în ziua aceea (să zicem: sa steargă praful de pe raionul x, sa facă şi să verifice preţurile, să completeze raionul y etc etc ) iar apoi după fiecare punct atins să aibă dreptul la o pauză de 5 minute de ţigară. Din experienţa propie vă spun că funcţionează şi poate fi o puternică armă neconvenţională de motivare a angajatului. Productivitatea nu este deloc afectată de aceste pauze pentru că astfel se v-a umple timpul mort care există în orice activitate. Atenţie mare la numărul sarcinilior şi enunţarea lor pentru că există riscul să transformi totul într-o activitate de nerealizat.
Tu ce crezi? Dacă se aplică această regulă se poate rezolva această problemă?